Feeds:
Posts
Comments

Posts Tagged ‘guvernul Boc’

Ieri, printre valurile strârnite la televiziuni de arestarea lui Cătălin Voicu, o ştire s-a strecurat aproape neobservată: preşedintele Băsescu ia în calcul un nou împrumut de la FMI. Dacă până acum, speram, fără să am un argument, că printre celelalte ţări care încep să iasă din criză, vom fi şi noi pe undeva pe la coadă, ieri mai că am intrat în panică. Nu că nu mi-aş fi dat seama că nici una dintre măsurile actualului guvern nu vor duce la scoaterea României din criză, dar gândeam că totuşi vom ieşi cumva la liman cu banii împrumutaţi de la FMI. Acum este evident că sacul s-a golit şi guvernul este disperat de a face rost de bani. Faptul că se încearcă introducerea a tot felul de taxe nu face decât să vină în sprijinul acestei afirmaţii. Trebuie totuşi să ne declarăm fericiţi că încă dispunem de aerul pe care îl respirăm, şi ăla poluat, “la liber”!

Cred că toţi românii ar fi fost dispuşi să strângă cureau şase luni, un an, sau poate chiar mai mult, dacă ar fi văzut nişte măsuri coerente de scoatere a României din criză. Dar, dimpotrivă, împovărare şi iar împovărare! Noi taxe şi noi impozite ! Până la urmă le-am fi îndurat şi pe astea dacă nu am fi văzut cum se scurg banii pe tot felul de investiţii care, nu contest că în unele cazuri sunt necesare, dar care puteau să mai aştepte. Faptul că se ia în calcul un nou împrumut, “în caz de nevoie”, nu mă încălzeşte cu nimic. Aşa că mă întreb cu groază: intrăm în colaps ?

Read Full Post »