Feeds:
Posts
Comments

Tupeul Puterii

Au trecut mai bine de zece zile de la frauda din Parlament și încă nu sunt convinsă că aceasta va fi pedepsită. Așa cum se întâmplă de obicei, cei care trișează ies la atac, acuzând cu tupeu pe oricine altcineva în afară de ei. Cred că toată lumea a remarcat tupeul Robertei Anastase când, de la tribuna Parlamentului, a anunțat cum au fost cumpărați cei din PSD. Chiar dacă ar fi fost aşa, la fel de vinovaţi sunt cei care au cumpărat plecarea din sală a deputaţilor respectivi. Dar aşa e la noi, cei care țipă mai tare tind să fie crezuţi. Am scris de multe ori că totul se întâmplă datorită inculturii politice şi a naivităţii de care mulţi dintre noi dăm dovadă. Nu vreau să învinovățesc pe nimeni, pentru că până la urmă fiecare om judecă din prisma propriilor interese. Poate că atunci când vom ajunge să gândim altfel vom avea şi o altfel de clasă politică. Dar oare când ?

Mă deranjează însă faptul că greva poliţiştilor, de altfel îndreptăţită, a făcut să pălească acest subiect. Sper totuşi ca în aceste zile el să fie reluat. Este evident că, prin modul în care se comportă cei aflaţi la putere, sunt disperaţi. N-aş vrea să exagerez, dar gesturile lor îmi amintesc de ceea ce s-a întâmplat la revoluţie. Şi dacă atunci, armata a reprezentat factorul decisiv în câştigarea revoluţiei şi schimbarea regimului, poate că acum protestele poliţiştilor vor avea, direct sau indirect, acelaşi efect.

Advertisements

Deși ne aflăm la început de toamnă, poate pentru a prelungi puțin vara, am deschis la Castelul de la Macea (Arad), Școala de vară “Informatica la Castel”. Într-o ambiață deosebit de placută oferită de grădina botanică din jurul castelului, până la sfârșitul săptămânii vom desfășura sesiuni științifice, mese rotunde și multe alte activități. Sperăm ca vremea să ne permită ca unele discuții să le purtăm chiar în aer liber. Pentru a îmbina informatica cu frumusețile naturii, vom organiza și în acest an un concurs de fotografie digitală. Pentru cei interesați, iată și programul.

Alte informații legate de desfășurare pot fi urmărite și pe blogul școlii de vară.

UPDATE1: Poze la Galeria foto

UPDATE2: Iată şi filmul realizat de colegii de la Universitatea Politehnică din Bucureşti.

Ieri s-a stins din viață un om de o deosebită onoare, scriitorul și publicistul Baruțu T. Arghezi, fiul lui Tudor Arghezi. L-am cunoscut în urmă cu aproape zece ani, când, împreună cu doamna Doina Arghezi, a făcut o donație universității și comunității arădene, Colecția de artă Doina și Baruțu Arghezi. A fost un om deosebit, tot timpul cu zâmbetul pe buze, în ciuda greutăților cu care s-a confruntat pe parcursul vieții. Pentru mine a fost un privilegiu că l-am cunoscut, iar ceea ce a lăsat la Arad va dăinui în amintirea lui. Dumnezeu să-l odihnească în pace !

Iată și câteva date despre viața și activitatea lui Baruțu T. Arghezi: In memoriam

În a doua zi de conferință și a treia de ședere în Corfu, am avut prezentările și nu am apucat să mai fac vizite, doar să mă plimb pe malul mării până seara, târziu. Marea Ionică, ca și Marea Egee este caldă și fără prea multe valuri. De aceea nici briza nu este așa puternică cum este cea de la Marea Neagră. Deși hotelul se află printre stânci și nu poți ajunge la mare decât pe scări săpate în munte sau cu liftul, nopțile sunt plăcute, doar puțin răcoroase. Iar de pe terasa hotelului, panorama este minunată…

În ultima zi, organizatorii conferinței au hotărât să condenseze secțiunile și ne-au făcut un program social, așa cum se procedează la toate conferințele care se respectă. Așa am ajuns să vizităm Palatul Achilleion al reginei Elisabeta (Sissi) a Austriei și stațiunea Paleokastritsa. De data aceasta am avut și un ghid grec foarte bun, care, pe lângă informațiile legate de obiectivele turistice vizitate, ne-a spus o mulțime de lucruri despre vegetația, geografia, legendele insulei Corfu, obiceiurile grecilor de acum și de altă dată și chiar date legate de economia și politica Greciei. Spre bucuria noastră, a vorbit tot timpul drumului ! Iar pentru șoferii de autocare nu am decât cuvinte de laudă. Am trecut pe niște serpentine de groază, drumuri prin munți foarte înguste, pe margini de prăpăstii sau cu marea la picioare și nu am avut nicio emoție.

Palatul Achillion a fost construit în 1890 de către împărăteasa Sissi, soția lui Franz Josef, pasionată de mitologia și cultura greacă, pentru a-și arăta respectul față de poporul grec. Stabilimentului a fost numit astfel în onoarea lui Ahile, renumitul erou mitic despre care se spune că a luptat în Războiul Troian, şi ornamentat ulterior cu statuetele celor nouă muze, precum și cu o serie de reprezentări ale eroilor din Legendele Olimpului, cum ar fi cea a lui Ahile, numeroase statui ce reprezintă diverse figuri mitologice şi istorice greceşti şi romane. Grădina, situată la 150 de metri deasupra nivelului mării, oferă o privelişte spectaculoasă asupra coastei, dominând fenomenalul peisaj marin. Podul Kaizerului, construit când Kaizerul Wilhelm II al Germaniei a cumpărat Palatul Achillion ulterior asasinării lui Sissy, pentru a-şi uşura accesul la stabiliment, sau, mai curând, ceea ce a rămas din el, poate fi şi el admirat din grădini.

Am plecat apoi spre Paleokastritsa, la 26 km vest de orașul Corfu, un paradis in miniatura cu apele sale de cristal, golfuri încântătoare și vegetație luxuriantă, crescând direct din mare. După ce am făcut un tur al stațiunii, am urcat spre zona numită Bella Vista unde, de pe înălțimi, am admirat priveliștea care îmbină muntele cu marea. Spre seară ne-am întors la hotel, și deși a doua zi trebuia să plecăm, am profitat de încă o seară pe malul mării. O seară de neuitat…

Nu mi-am propus să fac politică în acest articol, dar cum să nu mă mir, când ajungând în portul orașului Corfu, după 20 de ore de mers cu autocarul și mai bine de o oră cu vaporul, aproximativ la 4 dupămasa, nu am găsit niciun taxi. Știam că grecii nu trec peste siestă nici împușcați, dar parcă în Grecia e mare criză… Deși statisticile arată că situația economică este mult mai gravă decât la noi, în afară de faptul că au crescut prețurile, nu am observat nimic. Cel puțin deocamdata… Deși se află în plin sezon turistic, magazinele se închid după prânz și se deschid o ora, două, seara. Cu excepția celor ce reprezintă firme internaționale… Terasele sunt arhipline, și am fost atentă, foarte mulți din clienți sunt greci. Mi se pare că iau totul așa de lejer, de parcă nimic nu s-a întâmplat. Dar până la urmă e mai bine așa, decât stresați cum suntem noi. Grecii par mult mai calmi, cu zâmbetul pe buze tot timpul și știu cum să se distreze. Ceea ce nu e rău…

Aflându-mă la o conferință, nu am reușit să văd foarte multe, dar mi-am făcut timp pentru obiectivele cele mai importante. Numele antic al orașului Corfu este Kerkyra și este legat de simbolul zeului Poseidon, zeul mărilor. Acesta s-a îndrăgostit de frumoasa Korkyra, fiica lui Asopos și al nimfei Metope, cu care s-a căsătorit pe insula ce-i poarta numele.

În prima zi de conferință, în timpul prânzului am vizitat orașul, aflat la 4 km de hotel și am reușit să văd fortăreața venețiană și în fugă, muzeul de arheologie. Într-o altă zi am vizitat biserica Sfântului Spiridon, cunoscut ca făcător de minuni, dar nu am văzut moaștele pentru că sicriul de argint se deschide doar câteva minute după slujbă, iar programul nu mi-a permis să ajung în timp util. M-am plimbat apoi, la aproape 40 de grade, pe Espalande, cea mai mare piață din Balcani, considerată zona de promenada a orașului și am trecut în viteză pe străduțele înguste ale orașului, cu clădiri în stil venețian. Am avut noroc că la restaurantul hotelului am întâlnit un grup de chelneri români, studenți aflați la lucru, care mi-au dat câteva informații turistice prețioase.

Tot în prima zi de conferință, după deschidere și secțiunile paralele, am avut și o masă festivă, la piscina hotelului, unde organizatorii au adus o formație grecească care, în stilul lor, au întreținut atmosfera.

Pentru că programul autocarelor a fost de așa natură încât am avut o zi liberă înainte de conferință, am făcut o excursie cu vaporul de aproape o zi. Îmi place marea și nu ratez nicio ocazie de a o explora. Așa am reușit să văd Peșterile albastre (Perama Caves), de care se leagă o întreagă legendă, insulele Paxos și Anti Paxos, printre cele mai mici insule din Marea Ioniană, înconjurate de apă de culoare turcoaz și cu o vegetație deosebit de bogată. Capitală insulei Paxos, Gaios, este o localitate mică, cu multe flori sălbatice și străduțe înguste, dar pline de taverne.

Hotelul fiind situat la câteva sute de metrii de un obiectiv turistic important, manăstirea Vlacherna construita in secolul al 13-lea, unul din simbolurile insulei, am reușit să o vizitez aproape în fiecare seară, mai ales că până la ea era un dig care intra în mare. Tot acolo se află și insula Pondikoniossi (Șoarecelui) la care se ajunge în 5 minute cu barca. Dacă mă străduiam puțin, aș fi putut înota până la ea, pentru că era cam la maxim jumătate de oră de înotat de plaja hotelului, iar marea caldă și liniștită.

Tot în apropiere de hotel se afla și aeroportul orașului Corfu și de aceea am avut parte de numeroase priveliști cu avioane, spectaculoase, care păreau că aterizează în mare. Noroc că nu am probleme cu zgomotul avioanelor, pentru că altfel ar fi fost o mare problemă…

Și toate astea s-au întâmplat doar în primele două zile, așa că am profitat de fiecare minut. Restul, mâine…

Zilele acestea, după ce s-a ajuns la diminuarea salariilor, la creșterea TVA-ului și în plus la nenorocirile provocate de inundații, oare la ce ne mai putem aștepta ? Am văzut oameni triști, resemnați sau nu, dar cu toții plutind în incertitudine, probabil sperând să se mai întâmple ceva, o minune, care să-i readucă la viață. Nimeni nu mai face investiții mari, fiecare probabil se va limita la a cumpăra strictul necesar și nu știu câți își vor permite să mai meargă în concedii. Pensionarii, după ce au muncit o viață întreagă, nu-și mai văd rostul pe această lume, sinistrații nu vor mai avea un acoperiș deasupra capului, iar mulți români își vor duce viața de la o zi la alta.

Deși comparația este greu de imaginat, am mai trăit astfel de clipe, cu ani în urmă, când, fiind în Iordania, s-a declanșat războiul din Golf. Și atunci am simțit aceiași stare de nesiguranță. Majoritatea afacerilor mergeau din ce în ce mai prost și nu se investea în nimic pentru că nu se știa dacă Iordania va intra sau nu în război. În timp ce stăteam cu geamurile lipite cu bandă adezivă și ne luam minimele măsuri de siguranță împotriva exploziilor, timpul trecea. În paralel cu acestă situație, războiul continua, iar oamenii erau din ce în ce mai speriați de atacul cu arme chimice. Starea aceea de așteptare m-a copleșit, mai ales că nu știam prea multe atunci, fața ascunsă a războiului fiind mult mai complexă. Le-am aflat doar, parțial, la mult timp după încheierea războiului. Pentru că regele a rămas neutru în acest război, marile finanțatoare ale Iordaniei, Kuwaitul și Arabia Saudită și-au întrerupt în totalitate asistența economică. Situația aceasta s-a perpetuat ani de zile și doar poziția regelui care, din punctul meu de vedere, a fost gândită cu inteligență și diplomație, a făcut ca lucrurile să nu ia o turnură și mai rea. Intrarea în război a Iordaniei, având în vedere situația economică, financiară și militară, ar fi avut efecte devastatoare asupra populației.

Sunt două lumi diferite, cu situații diferite, o țară din Europa și una din Orientul Apropiat, dar care au trezit în mine sentimente asemănătoare. Dacă războiul a fost generat de o problemă de politică externă, actuala situație din România se datorează în mare parte politicii interne dezastruoase și numai nouă ne revine datoria de a-i pune capăt.

Spânul

Zilele acestea, vazând câte rele s-au întâmplat doar în ultima perioadă, mă gândeam cât de mult a păcătuit acest popor pentru ca, după 20 de ani, să aibă parte de o astfel de soartă. Cum de este posibil ca după atâția ani de așa-zisă democrație, să nu fim în stare să discernem binele de rău și să ne lăsăm păcăliți în asemenea hal ?

Probabil sub imperiul acestor gânduri, am ajuns să-mi amintesc de un personaj, care, din punctul meu de vedere, a fost pesonajul negativ al copilăriei mele. Poate că și poveștile lui Creangă au fost inspirate din viața reală și atunci nu mă mir că naivitatea este o trăsătură nativă. Nu știu dacă v-ați dat seama, dar personajul la care mă refeream este Spânul, personajul negativ din povestea Harap-Alb. Obișnuiam în acea vreme să merg la Teatrul de marionete și imaginea lui mi-a rămas în minte, ani de zile, ca întruchiparea răului.

Pentru cei care nu își mai amintesc de acest personaj, deși îmi este greu să cred, iată un extras din caracterizarea existentă pe http://www.ebacalaureat.ro:

Spanul este un personaj secundar si negativ nu atat prin insusiri supranaturale, ca in basmele populare, ci mai ales prin autenticitatea lui umana.

Ca personaj de basm, Spanul intruchipeaza fortele raului (raufacatorul), un fel de Zmeul-Zmeilor, care seamana in lume teroare, rautate si violenta. Ca personaj real, el intruchipeaza individul perfid, deprins a obtine avantaje si bogatie prin inselaciune. Falsificandu-si un statut social, la care altfel n-ar fi avut acces, el este, prin nastere, un om rau si de proasta conditie sociala, “vita de boz tot ragoz”.

Portretul fizic se reduce la o singura trasatura, exprimata direct, “un om span”, (barbat caruia nu-i creste barba – n.n.) naratorul sugerand concepfia populara potrivit careia unei anomalii fizice ii corespunde o deficienta caracteriala majora. Conform acestei idei stravechi, “omul insemnat” este periculos si trebuie sa te feresti de el: “De obicei, acestia (oamenii insemnati – n.n.) sunt rai, cruzi, perfizi si lingusitori” (O.Barlea).

Portretul moral reiese in mod indirect, din faptele, vorbele si atitudinea personajului, precum si din relatiile cu celelalte personaje.

…….

Dupa ce “pune mana pe cartea, pe banii si pe armele fiului de crai”, principiul dupa care se conduce Spanul este acela al stapanului tiran, avid de putere, considera ca slugile seamana cu animalele, “ca si intre oameni, cea mai mare parte sunt dobitoace care trebuiesc tinuti din frau, daca ti-i voia sa faci treaba cu dansii”. Din proprie experienta, stie ca “sa te fereasca Dumnezeu, cand prinde mamaliga coaja”, deoarece el, cum vede ca “i s-au prins minciunile de bune” si ca este primit cu toate onorurile de catre imparatui Verde, devine amenintator si violent cu sluga, li da o palma, cu scopul “sa faca pe Harap-Alb ca sa-i ieie si mai mult frica”. Asadar, relatia Spanului cu Harap-Alb contureaza un individ impulsiv si agresiv, cu un caracter degradant, definit prin invidie, perfidie, viclenie diabolica.

Vazandu-se ajuns urmas, la tronul imparatesc, Spanul devine arogant, dispretuitor si laudaros, toate meritele lui Harap-Alb si le insuseste el, pentru ca stie sa fie stapan adevarat si sa-si struneasca slugile, astfel ca acestea sa indeplineasca intocmai toate poruncile, oricat ar fi de greu de dus la bun sfarsit: “Nu stiti dumneavoastra ce poama-a dracului e Harap-Alb aista. Pana l-am dat pe brazda, mi-am stupit sufletul cu dansul. Numai eu ti vin de hac. Vorba ceea: frica pazeste bostanaria. Alt stapan in locul meu nu mai face branza cu Harap-Alb cat ii lumea si pamantul”.

…….

(Maria Nastase, “Povestea lui Harap Alb”)

Nu-mi explic de ce mi-am amintit de acest personaj, dar precizez că orice asemănare cu personaje sau evenimente actuale este pur întâmplătoare.